Concursul de granturi organizat de Ministerul Educației Culturii și Cercetării, pentru proiectele culturale realizate de către organizațiile neguvernamentale, continuă să se desfășoare într-un mod netransparent, cu grave abateri de la regulament. Pe lângă faptul că rezultatele au fost publicate cu 2 luni întârziere, fără a fi indicate punctajele acumulate și sumele acordate proiecteleor câștigătoare, printre beneficiarii direcți sunt instituțiile de stat care și-au creat ONG_uri și aplică la acest program, pentru a-și realiza activitățile ( cum este Muzeul Național de artă și Teatrul Național Mihai Eminescu). Mai mult, suspectăm nereguli în procesul de evaluare a proiectelor la Aria tematică Arte vizuale. Din 5 proiecte câștigătoare, 3 sunt ale Uniunii Artiștilor Plastici.
Anul acesta, o mulțime de proiecte valoroase, depuse de membrii CSCI, dar și de alte organizații active în domeniu, care fac artă contemporană, nu au primit finanțare:
Centrul de artă contemporană Ksak – Platforma artistico-educațională WÄRMEPOL
Centrul de proiecte culturale Arta Azi – Artă în mahala
AO MuzArt – Jazz’n Chișinău International Festival
Asociația Artelor Alternative „ARTWATT” -INSIDEART (Realitatea Virtuală a Tabloului)
Asociația Tinerilor Artiști „Oberliht”- Chioșc Air – program de rezidență pentru artiști și curatori și
Zpațiu – o platformă de artă contemporană și cultură civică pentru artiști emergenți
Asociația Moldox – Clubul de film documentar
Vă invităm să subscrieți la demersul înaintat de Coaliția Sectorului Cultural Independent din RM și să-l distribuiți și altor inițiative culturale vizate. Demersul poate fi semnat la acest link.
Vă invităm să faceți cunoștință cu textul contestării aici.
Prin trimiterea adresei de e-mail, dați acord cu prelucrarea datelor și politica de confidențialitate.