CONTRACULTURA. Patrimoniale: spații contestate și vizualitate critică prin practici de artivism
Curator: dr. Valeria Barbas
Imagini: Munia Grasen
Se împlinește un an de când, peste noapte, asemenea graffiti-urilor realizate de artiști anonimi, pe pereții Muzeului Zemstvei au apărut o serie de colaje alb-negru.
Expoziția CONTRACULTURA. Patrimoniale trasează în prim plan, perete după perete, edificiu după edificiu, modul în care moștenirea culturală devine nu doar un spațiu al conservării, ci și al contestării.
În focus se află patrimoniul ca zonă de confruntare dintre memorie și uitare, între spațiul abandonat și cel revendicat, între patrimoniul oficial și cel activat prin practici critice și vizuale. Expoziția este rodul unei inițiative aproape spontane, realizată la finele anului 2024, facilitată de Munia Grasen (artistx, FLOC collective), în cadrul unei întâlniri informale între membrii sectorului cultural independent din Republica Moldova. Undeva în mediul rural, când vița-de-vie era deja atinsă de brumă, această întâlnire a funcționat ca o invitație la o masă (critică), la cald.
Așezați/-te, așadar, spontan, voluntar și aleatoriu, însă pe un teren preexistent legat de criza spațiilor, de precaritate și de incertitudinea zilei de mâine, participanții au început să decupeze. Foarfeca a devenit instrumentul unei reacții colective, se taia din fațade, ferestre, comunități imprimate pe hârtie.
Probabil, această formă de expresie (la fel ca expoziția însăși) a apărut în urma unor necesități stringente și în expresie deplină a sensului de „independent”: auto-organizată, nefinanțată și nesusținută de fonduri sau structuri instituționale.
Cele peste 20 de colaje, realizate de artiviști din comunitatea culturală independentă, relevă relația dintre golurile și izolarea spațiilor abandonate, avariate, înstrăinate — în cele din urmă decupate din viața culturală a orașului — și prezența comunității militante care le revendică. De-a lungul ultimelor decenii de independență postsovietică, sub tutela diverselor guvernări, numeroase clădiri de patrimoniu din Chișinău au fost lăsate în ruină, vândute sau marcate pentru demolare. În paralel, mai multe mișcări social-culturale, inițiate de activiști și artiști, au luptat pentru salvarea edificiilor cu semnificație arhitecturală, istorică sau memorială. Vizitatorii sunt invitați să participe la crearea a două lucrări-colaj, transformând astfel expoziția într-un demers participativ, un citywalk imaginar prin ruinele culturale ale orașului. Astfel, colajul devine nu doar o formă vizuală, ci și o practică de activism cultural, un mod prin care patrimoniul este reclamat și rearticulat critic.
Expoziția propune o lectură a patrimoniului, nu ca obiect pasiv al protejării instituționale, ci ca teren de confruntare și producere colectivă (de sens), punând în lumină juxtapunerea dualității memoriei: cea oficială și cea subversivă.
Colajele folosesc imagini decupate ale clădirilor simbol, reconfigurate în contexte critice, pentru a ilustra fragilitatea memoriei colective și suprapunerile temporale și axiologice.
În acest context, colajele expuse nu sunt simple exerciții vizuale, ci artefacte ale luptei pentru patrimoniu, produse în cadrul mai multor sesiuni colective de lucru, care au reunit artiști, activiști urbani, cercetători și membri ai sectorului cultural independent.
Astfel, CONTRACULTURA. Patrimoniale nu apare ca un eveniment izolat, ci ca rezultat direct al unei mobilizări civice preexistente: proteste împotriva demolărilor, monitorizări ale ilegalităților urbanistice, investigații civice și intervenții publice desfășurate în ultimii ani cu privire la mai multe clădiri simbol ale orașului.
Expoziția reinterpretează vizual constructe emblematice ale Chișinăului — Cafeneaua Guguță, Stadionul Republican, Cinematograful Gaudeamus, Casa Zemstvei — nu doar ca obiecte arhitecturale, ci ca noduri ale conflictului urban, câmpuri de luptă, în jurul cărora s-au coagulat proteste, litigii și rețele de solidaritate.
În colaje, atât în exteriorul, cât și în interiorul clădirilor, sunt inserate fragmente din imagini cu membri ai sectorului cultural independent, activiști, artiști, comunitatea queer ș.a., evidențiind tensiunea dintre discursul oficial al patrimoniului și practicile subversive ale celor care îl revendică. Patrimoniul este astfel prezentat ca un proces aflat în desfășurare, instabil, negociat constant între autoritatea administrativă, capitalul imobiliar și comunitățile afectate⁵.
Simptomatic, expoziția CONTRACULTURA. Patrimoniale a fost găzduită într-un spațiu cu propria sa poveste de rezistență: Muzeul Zemstvei, cunoscut drept Casa Zemstvei¹, la Queer Café, un edificiu în stare precară. Sub acoperișul care curge al muzeului, au coabitat și mai coexistă mai multe organizații și colective artistice/culturale — de la arte vizuale la teatru, muzică și film, însă într-o atmosferă marcată de incertitudine.
Colajele au fost montate pe pereții Casei Zemstvei la începutul anului 2025, într-un moment de suspendare simbolică, când Ministerul Culturii a notificat rezidenții culturali cu privire la iminenta inițiere a lucrărilor de restaurare și necesitatea eliberării spațiilor, în vederea relocării. Această situație a generat reacții din partea Coaliției Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova, care a semnalat lipsa unor soluții alternative pentru continuitatea activităților culturale și accesul stabil la infrastructura culturală.²
În acest context, Casa Zemstvei nu funcționează doar ca spațiu de expunere, ci devine un actor activ în discursul expozițional, integrând propria sa poveste de negociere și rezistență în narativul vizual.³
CONTRACULTURA. Patrimoniale apare într-un moment-limită, când în peisajul urban mai exista încă Cinematograful Gaudeamus și Casa Zemstvei.
Pentru Cinematograful Gaudeamus, anul 2025 a fost ultimul de activitate. Orașul pare să funcționeaze printr-o succesiune de „ultimi ani”: ultimul an al cinematografului, ultimul an al stadionului, ultimul an al Casei Zemstvei. Limita existenței, este marcată în expoziție prin utilizarea benzilor adezive de izolare galben-verde, care amintesc marcajele spațiilor aflate în construcție sau supuse demolării.
Cinematograful GAUDEAMUS
Situat pe strada Vasile Alecsandri nr. 4 din Chișinău, a fost un spațiu cultural emblematic pentru comunitatea locală, în care filme alternative, discuțiile și proiecțiile independente au dat viață unei tradiții cinematografice vii în centrul capitalei. Devenit subiect al unei dispute urbane de lungă durată, acesta a ajuns să simbolizeze discrepanța dintre patrimoniu și dezvoltarea imobiliară în oraș.
Potrivit lui Rodney Harrison, profesor de studii ale patrimoniului la Londra, „Patrimoniul nu este doar un set de artefacte fizice din trecut; el reprezintă un proces activ prin care comunitățile, instituțiile și statele negociază semnificația, valoarea și identitatea. Ceea ce este amintit, păstrat sau distrus este inseparabil de relațiile de putere și de interesele celor care definesc ce contează ca patrimoniu”. ⁴
Expoziția CONTRACULTURA. Patrimoniale, ca demers colectiv, relevă disonanța dintre patrimoniul oficial — definit prin registre, avize și discursuri instituționale — și patrimoniul viu, activat prin prezență comunitară, activism și practici artistice critice. Dacă patrimoniul oficial este adesea inert, selectiv și vulnerabil la instrumentalizare politică, patrimoniul viu se manifestă ca proces, relație și îngrijire urbană (urban care). Discursul se sprijină pe conceptul de „drept la oraș”, formulat de Henri Lefebvre, care definește spațiul urban ca produs social și ca teren al conflictului⁵. Literatura de specialitate privind orașele postsocialiste subliniază caracterul tranziției urbane, marcat de privatizări opace și de slăbirea instituțiilor de reglementare⁶. În acest cadru, Chișinăul apare ca un caz emblematic, în care patrimoniul modernist și sovietic este deosebit de vulnerabil. Colajul, prin intervenția sa vizuală și participativă, devine o formă de stewardship⁷ civic, prin care comunitatea reface și revendică patrimoniul prin practici informale.
Colajul ocupă un loc central în economia conceptuală a expoziției. Prin decupaj, suprapunere și recompoziție, imaginile clădirilor-simbol — cinematografe demolate, cafenele moderniste abandonate, stadioane dispărute sau sedii administrative degradate — sunt smulse din registrul documentar și reintroduse într-un câmp critic al memoriei³.
Aceste colaje nu reconstruiesc nostalgic un trecut pierdut, ci expun fisurile tranziției urbane postsovietice, în care patrimoniul devine simultan marfă, obstacol și miză politică. Fragmentarea vizuală reflectă (de)fragmentarea legală și administrativă a orașului, iar imaginile recompuse funcționează ca forme de recuperare a memoriei și de arhivare alternativă.
Expoziția documentează, de asemenea, modul în care decenii de independență postsovietică, sub diverse guvernări, au lăsat patrimoniul urban vulnerabil la degradare, vânzare sau demolare. În acest context, colajul funcționează ca o hermeneutică vizuală a pierderii și a rezilienței, evidențiind suprapunerile temporale și axiologice dintre trecut, prezent și un viitor incert⁴.
CIRCUL din Chișinău
Construit în 1981, Circul din Chișinău reprezintă un exemplu remarcabil de arhitectură modernistă sovietică, realizat de arhitecții Semion Șoihet și A. Kirilenko. Edificiul este cunoscut pentru forma circulară și capacitatea de aproximativ 1.900 de locuri în amfiteatru. Clădirea a funcționat până în 2004, după care a fost închisă și a rămas într-o stare de degradare severă, fără funcțiune culturală timp de peste două decenii. Din 2022, Circul este inclus în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat, un pas formal important în direcția protejării sale.
Cu toate acestea, edificiul continuă să fie subiectul unor preocupări civice legate de absența unei viziuni coerente de reabilitare, reflectând vulnerabilitatea patrimoniului funcțional sovietic, adesea lăsat în paragină în lipsa unor investiții susținute.
Societatea civilă și publicul larg s-au pronunțat în repetate rânduri în favoarea restaurării și reactivării Circului, considerat atât un centru cultural, cât și un monument arhitectural de importanță majoră. Restaurarea a început recent cu sprijn extern, prin programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Astfel, au fost alocate peste 1.800.000 de euro, acoperind costurile pentru expertiza tehnică, proiectare și lucrările de conservare în prima etapă.⁸
Astăzi clădirea este sigilată și în curs lent de reconstrucție.
- Circul este menționat în analizele privind patrimoniul modernist sovietic ignorant (cscirm.wordpress.com), devenind un simbol al patrimoniului neglijat din Chișinău.
STADIONUL Republican
Construit în 1952, stadionul a reprezentat un important nucleu multisportiv al Moldovei, având o capacitate de aproximativ 21.580 de locuri în tribune. Edificarea sa a fost decisă prin Hotărârea Comitetului Central al PCUS din 27 decembrie 1948, cu privire la dezvoltarea în masă a culturii fizice și creșterea potențialului fizic al populației.
Stadionul a devenit unul dintre principalele obiective sportive și simbolice ale orașului în perioada postbelică, găzduind competiții sportive, manifestări culturale și evenimente cu caracter propagandistic, prin care se disemina ideologia comunistă.⁹
Cândva aici se auzea vuietul entuziast al tribunelor: “Aici au evoluat echipele cele mai renumite pe atunci: „Baia” și „Flamenco” din Brazilia, „Eintracht” și „Borussia Dortmund” din Germania. Tot aici au fost stabilite chiar și recorduri mondiale. Dar ce pasiuni s-au aprins cînd, în octombrie 1994, la Jocurile Euro 1996, cu scorul 3:2, selecționata Moldovei a învins-o pe cea din Wales!
În sfîrșit, suporterii în etate își amintesc cum a intrat stadionul nostru în istoria fotbalului mondial, după ce, la 1 septembrie 1996, în calificările pentru Campionatul European, Anglia a jucat cu Moldova, partidă în care a evoluat și viitorul star David Beckham.¹⁰
Demolat în 2007, stadionul a rămas ulterior doar cu porțile sale monumentale și o parte din gardul perimetral. „Stadionul Republican a ajuns într-o situaţie critică, urmare a demolării bunurilor și stopării activității acestuia și direcționarea către lichidare.
Totodată, gestionarea, inclusiv evidența patrimoniului public de către S.A. „Stadionul Republican”, nu a fost realizată în conformitate cu prevederile legale și nu s-a asigurat evidența și raportarea integrală și reală a patrimoniului”¹¹ . Terenul a rămas abandonat o perioadă îndelungată, transformându-se într-o parcelă virană de peste 5 hectare, supusă ulterior unor proiecte controversate de transfer și reconversie.
Această situație a generat reacții critice din partea societății civile, care a semnalat lipsa unei strategii incluzive de protecție a patrimoniului. În perioada 2018–2024, organizații culturale, artiști și diverse inițiative civice (RoR Chișinău — Ritmurile Rezistenței, Asociația Oberliht, Teatru Spălătorie ș.a.) au protestat prin diverse acțiuni și petiții (Citius, Altius, Fortius de Pavel Braila, 2019; Nota de Poziție a Scenei Independente, KOMPOT PENTRU PARAGINĂ, 2025 etc.) împotriva planurilor de vânzare a terenului către guvernul SUA pentru construirea unei noi clădiri diplomatice — consolidându-se campania „Stadionul este Republican”, lansând petiția „Stadionul Republican să fie parc”. Stadionul Republican — un simbol urban de amploare tratat ca zonă de dezvoltare imobiliară și transfer de proprietate.
Cafeneaua „GUGUȚĂ”
Construită între 1967 și 1969 în centrul Chișinăului, cafeneaua „Guguță” a devenit un simbol al patrimoniului modernist. În anul 2010, terenul a fost vândut controversat, ceea ce a declanșat dispute privind demolarea pentru construirea unui bloc multietajat. În acest context a apărut mișcarea „Occupy Guguță”, unde tineri și activiști civici au protestat mai mulți ani împotriva demolării clădirii istorice și a planurilor imobiliare.
În 2018, Curtea de Apel din Chișinău a decis că noii proprietari pot demola cafeneaua și pot construi un imobil în locul ei. Ministerul Culturii a atacat decizia în 2024, considerând procedura de avizare urbanistică ilegală și cerând reexaminarea cazului la Curtea Supremă de Justiție. Soarta cafenelei „Guguță” rămâne incertă, cu litigii încă deschise, fiind un exemplu de uzură juridică a patrimoniului.
Potrivit Culturaindependenta.md, „Guguță” este tratată ca spațiu de rezistență urbană, nu doar ca obiect arhitectural.
- Clădire simbol a Chișinăului anilor ’60 — Cafeneaua Guguță este un exemplu de patrimoniu modernist aflat sub asediu juridic permanent.
MOZAICUL „Plugarul Universului”
Amplasat la Centrul de Tineret „I. A. Gagarin” de pe strada Melestiu 1 — inaugurat în 1972 ca centru cultural multifuncțional — mozaicul este un exemplu de artă monumentală sovietică («Пахарь Вселенной») realizat de Aurel David.
După destrămarea URSS centrul a intrat într-un proces de disfuncționalitate, ulterior fiind închis. De atunci se află într-o stare de degradare permanentă.
Clădirea fostului Centru de Tineret a rămas în proprietate privată, iar în lipsa includerii mozaicului în Registrul monumentelor ocrotite de stat, soarta acestuia a depins exclusiv de deciziile proprietarului. La sfârșitul anului 2023, Primăria Municipiului Chișinău a anunțat că panourile de mozaic amplasate pe clădirile din capitală vor fi incluse în Registrul monumentelor de for public, categoria B — monumente protejate de autoritățile locale.
Inspirat de estetica monumentală socialistă, mozaicul este văzut astăzi ca o emblemă a ruinei moderniste, abandonat, rămas fără un proiect concret de salvare, sau plan de conservare.
- „Plugarul Universului” apare ca exemplu de patrimoniu lipsit de mecanisme de protecție.
În contextul post-sovietic, presiunile imobiliare și absența unui cadru coerent de protejare a patrimoniului au contribuit la neglijarea, vandalizarea sau demolarea multor clădiri istorice și moderniste, adesea fără consultare publică. Reacțiile civice — precum „Occupy Guguță” sau campania „Stadionul este Republican” — indică o conștientizare culturală și civică în creștere.
Totodată, pe durata anului 2025, au avut loc transformări urbane irevocabile, iar expoziția CONTRACULTURA. Patrimoniale, desfășurându-se în diverse reprize, a marcat demolarea Cinematografului Gaudeamus prin noi sesiuni de colaj realizat în comun, dar și situația la zi de incertitudine privind găzduirea comunității în Muzeul Zemstvei, aflat în așteptarea notei finale ireversibile a Casei Zemstvei.
În realitatea urbană a Chișinăului, patrimoniul nu este atât negociat, cât amânat. Între expertize, avize și litigii, clădirile sunt plasate pe butonul de așteptare, sunt lăsate să obosească material, până când soluția „inevitabilă” devine demolarea — un fel de institutional fatigue.
În concluzie, CONTRACULTURA. Patrimoniale nu oferă soluții de restaurare, planuri urbanistice sau strategii de dezvoltare. Ca expresie a unui act colectiv, expoziția investighează relația dintre patrimoniul arhitectural al Chișinăului și formele contemporane de rezistență culturală și socială, plasând lupta pentru conservarea memoriei urbane într-un registru activ, critic și performativ. Expoziția se înscrie astfel într-o ecologie de rezistență culturală, în care arta nu ilustrează lupta pentru patrimoniu, dar o continuă, prin alte mijloace.
În lipsa unei arhive urbane coerente, colajul ajunge să funcționeze ca document. El înregistrează nu doar ceea ce a existat, ci și ceea ce a fost ignorat sau eliminat. Spre deosebire de documentele oficiale, colajul nu promite soluții. El doar arată unde a fost tăiat. Practică istoric asociată avangardelor și contra-culturilor, colajul funcționează aici ca instrument de deconstrucție a discursului oficial despre oraș. Astfel, prin integrarea colajului ca practică critică și prin plasarea în inima unui edificiu vulnerabil — Casa Zemstvei —, expoziția demonstrează că patrimoniul urban al Chișinăului, în cazuri concrete, nu este doar pierdut sau ruinat, ci și rearticulat activ de comunități care refuză să accepte dispariția orașului ca fatalitate.
y the European Union. The content of the video belongs to CSCI in the Republic of Moldova and does not necessarily reflect the views of the European Union.
¹ Clădirea fostului orfelinat, cunoscută ulterior sub denumirea de Cârmuirea Zemstvei Guberniale a Basarabiei. Clădire istorică amplasată în Chișinău, pe strada Alexei Șciusev 103, construită aproximativ la mijlocul secolului al XIX-lea.
² https://culturaindependenta.md/nota-casa-zemstvei
³ În ultimii 13 ani Casa Zemstvei a găzduit peste 15 organizații și grupuri de inițiativă.
⁴ Rodney Harrison, Heritage: Critical Approaches (London: Routledge, 2013), pp.14–15.
⁵ Henri Lefebvre, Le droit à la ville (Paris: Anthropos, 1968), pp. 89–112.
⁶ A se vedea: Mariana Celac, Constantin Enache, și Mihai Oroveanu, București. Arhitectură și urbanism (București: Simetria, 2005), pp. 23–29; Ana Ivasiuc, “Urban Activism and Civic Engagement in Post-Socialist Cities,” East European Politics and Societies 33, no. 2 (2019): pp. 412–430.
⁷ Civic stewardship – forms of administration and accountability for heritage undertaken by non-state players. Please see: John Pendlebury, “Conservation and Regeneration: Complementary or Conflicting Processes?” The Planning Review 40, no. 157 (2004): pp. 4–16.
⁸ https://mc.gov.md/ro/content/au-inceput-lucrarile-de-renovare-cladirii-circului-din-chisinau, https://moldova.un.org/en/270686-first-stage-conservation-and-restoration-works-state-circus-chi%C8%99in%C4%83u-has-been-completed?
⁹ https://arhiva.gov.md/5128-2/
It is mentioned in the Audit Report on compliance of public funds management by the Ministry of Regional Development and Construction and some subordinated entities for 2013-2014. https://agora.md/stiri/5889/foto–cum-a-ajuns-stadionul-republican-din-arena-nationala-in-groapa-pentru-vegetatie
Material realizat în cadrul Blogului Cultural al Coaliției Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova, cu suportul Biroului de cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene în Republica Moldova și a Institutului Cultural Danez.
Rezumart 08.24 (ru)
Rezumart 09.24 (ру)
Rezumart 11.24
Prin trimiterea adresei de e-mail, dați acord cu prelucrarea datelor și politica de confidențialitate.
