SCA2023 / Marathonul de scurtmetraje Queer Voices

Într-un spațiu geografic în care Iubirea e un monolit¹, persoanele care iubesc și se manifestă într-un mod care nu se încadrează în definiția împietrită a conceptului de normalitate prezentă în conștiința colectivă a majorității societății, sunt considerate anormale și nedemne de libertățile de care se pot bucura ceilalți. Într-un astfel de mediu monolitizat cu stereotipuri și definiții care exclud înțelegeri mai vaste despre iubire, libertate și identitate, care este îmbibat de ură, frică și discriminare, existența persoanelor ce fac parte din comunitatea LGBTQI+ devine o permanentă luptă de rezistență împotriva acestui monolit care trebuie destrămat. În Republica Moldova, comunitatea LGBTQI+ se confruntă cu opresiunea sistemică a instituțiilor, discriminarea, dogmele religioase și discursul de ură prezent în mass-media și mediul social. Conștientizarea acestor probleme și aducerea lor în conversație prin platforme pentru liberă exprimare a persoanelor queer și diverse inițiative de solidarizare și de celebrare a diversității este un pas important în lupta pentru acceptare și dezvoltarea unui mediu social incluziv. Unul dintre puținele spații prietenoase și sigure în care comunitatea queer din Republica Moldova se poate face auzită și văzută este Queer Cafe, unde se organizează diverse ateliere, cluburi, discuții, proiecții de filme și petreceri. 

Vineri, 30 iunie, în cadrul programului de evenimente SCA 2023 / Spații Culturale Alternative, la Queer Cafe a avut loc un maraton de scurtmetraje realizate în urma atelierului de filmmaking din cadrul celei de-a 5-a ediții a Festivalului Internațional de Film Queer Voices Festivalului Internațional de Film Queer Voices (2022). Fiecare dintre scurtmetraje este unic în felul său, abordând diferite dimensiuni ale existenței comunității queer, însă toate împărtășesc un substrat tematic comun – actul de a-ți trăi propriul adevăr și a te simți liber în el. Producția și ecranizarea acestor filme este extrem de importantă pentru schimbarea socială, pentru cultivarea unor valori incluzive și combaterea discriminării, deoarece prin formatul lor documentar care prezintă viața persoanelor membre ale comunității, atât cei implicați în film cât și privitorii pot trece printr-un proces de înțelegere și de dezvoltare a empatiei. Expunerea la cultura queer prin artă – prin filme în cazul dat, are un efect de sensibilizare față de vocea comunității, față de poveștile și necesitățile membrilor acesteia. Foarte des, oamenii din această comunitate sunt abordați prin prisma unor stereotipuri și prejudecăți existente, însă acestea pot fi dizolvate prin cunoașterea realităților acestor oameni. La înțelegere se poate ajunge atât prin informare și educare despre un subiect, cât și prin dezvățare de anumite preconcepții și idei percepute ca absolute.

Primul scurtmetraj, denumit Self acceptance și regizat de Tonu Viorica are formatul unui video-jurnal sau video-blog, alcătuit din cadre în care regizoarea vorbește în fața camerei sau poartă dialoguri cu diferite persoane din comunitatea queer sau aliați/aliate ale acestora. Pe fundalul dialogurilor, apar din când în când imagini cu orașul Chișinău, conturând astfel un tablou al spațiului în interiorul căruia conceptul de normalitate este unidimensional și strict. Pe fundalul orașului, ilustrând diversitatea oamenilor ce există în el, scurtmetrajul examinează rolul semnificativ al prezenței unei comunități în procesul dezvoltării acceptării de sine.

Normalitatea este cel de-al doilea scurtmetraj, în regia lui Nicholas Țurcan, care la fel este construit pe baza unor dialoguri meditative asupra conceptului de normalitate, deconstruindu-l și regândinu-l. Proiectată pe fundalul imaginilor cu orașul Chișinău, conversația atinge ideea încrederii absolute a oamenilor într-o definiție a normalității care se conturează mai mult prin pronunțarea elementelor pe care le exclude și limitele pe care le crează, decât pe elementele ce le conține. Conform ideii de normalitate împărtășită de majoritatea societății moldovenești, persoanele LGBTQI+  sunt anormale, astfel viața lor devenind o permanentă “luptă pentru a-și găsi un spațiu”, după spusele unei voci din film.

Romana Vasilache este regizoarea celui de-al treilea scurtmetraj – Vrei să dansăm? – al cărui nucleu îl constituie dansul unui cuplu, care pare să concentreze în el o libertate doar a lor, ce nu se risipește în ciuda amenințărilor și vorbelor crude dimprejur. Alcătuit mai întâi din cuvinte dure care vin din partea societății, iar mai apoi din versuri de poezie despre iubire, peisajul sonor discrepant al acestui film se menține pe cadrele ce ilustrează dansul și îmbrățișările neîntrerupte ale cuplului, care, în opinia mea, parcă ar proteja în interiorul lor iubirea ca într-un cuib indestructibil. 

În Let’s Get Political, regizoarea Doina Dragomir ilustrează fenomenul de stochastic terrorism, în forma acestui documentar, construit pe baza imaginilor virtuale cu rețele de social media și mass media, prezentând modul în care acesta se manifestă și în Republica Moldova. Fenomenul dat presupune “demonizarea publică a unei persoane sau a unui grup care are ca rezultat incitarea la un act violent, care este statistic probabil, dar al cărui specific nu poate fi prevăzut”, și poate avea loc prin canalele de media care sunt un spațiu virtual cu o imensă putere de propagandă, care pot instiga la ură și influența poziția civică și atitudinea față de anumite grupuri ale societății. Pentru mine termenul de stochastic terrorism a fost o noutate, însă din păcate, mi-am dat seama cât de multe exemple de manifestare al acestuia le-am întâlnit până acum în mediul online. Exemplul arătat în film este cazul unui tânăr care a fost supus violenței fizice și a unor tratamente umilitoare de către două persoane, pentru că ar fi homosexual. Ulterior, cei doi au postat un video cu cele întâmplate pe rețele de socializare². Comentariile de sub acest video erau pline de fraze care nu condamnau aceste fapte, dar dimpotrivă susțineau poziția de ură prin cuvinte înjositoare la adresa homosexualității. Acest film prezintă pericolul ce amenință securitatea publică și adâncește discursul de ură în urma actelor de stochastic terrorism – un subiect necesar de conștientizat și față de care trebuie să ne autosesizăm și să deschidem conversații. 

Cel de-al cincilea film intitulat Palatka, în regia Tatianei Litvin ilustrează conexiunea dintre homofobia prezentă în societatea moldovenească și cea rusească, ideologia imperiului rus și protestele organizate de Ilan Shor la Chișinău. Filmul este compus din relatările regizoarei în fața camerei și din cadre filmate lângă Arcul de Triumf unde aceasta a desfășurat o acțiune de protest împotriva acțiunilor de destabilizare organizate de partidul Shor, care susțin Federația rusă și în susținerea comunității LGBTQI+. Regizoarea povestește despre cum a ajuns ea în Republica Moldova și a cunoscut țara integrându-se în comunitatea oamenilor din jurul Festivalului Internațional de Film pentru Schimbare Socială Moldox  , evidențiind strânsa legătură dintre război și existența unei comunități care vine în ajutorul celor care au nevoie. Cortul Dragostei este privit și abordat în moduri contradictorii de trecători – pe deoparte sunt două persoane care își exprimă susținerea față de acțiune și o încurajează, iar pe de alta are loc o conversație continuă cu carabinierii care încearcă să-i demonstreze regizoarei că acțiunea sa este ilegitimă. 

Ultimul film prezentat în cadrul maratonului aparține Stelei Roxana. În forma unui video-jurnal, filmul intitulat Stela se desfășoară într-un cadru domestic și cotidian în care protagonista relatează despre identitatea sa de gen, despre cum se simte ea cel mai bine și ce lucruri îi plac și despre experiența procesului de tranziție prin care trece în calitate de persoană transgender. Fiind sinceră și vulnerabilă, aceasta povestește despre procesul dat ca fiind o eliberare de greutățile pe care trebuia să le poarte atunci când fizic nu era într-adevăr ea, așa cum se simțea în interior dintotdeauna. Ea a fost mereu o femeie, iar ieșirea din ascunzișul în care se aflase toată viața, în care nu se simțea deloc la locul ei, a fost o desăvârșire a adevăratului său sine. Probabil momentul în care regizoarea vorbește despre mama sa este cel mai emoționant și puternic din film, întrucât aceasta destăinuie că mama sa i-a fost mereu alături și a susținut-o complet în procesul tranziției, iar atunci când, prin telefon, Stela a făcut coming out, mama i-a zis că a știut că mereu a fost femeie. Cu toate că multe persoane i-au întors spatele în acest proces, mama a fost acolo pentru ea, iar acest fapt concentrează o speranță și putere cosmică. După proiecție a urmat și o discuție cu regizoarea care a relatat că la moment lucrează la versiunea de lungmetraj a filmului, care va explora anumite teme expuse în scurtmetraj mai cuprinzător. Pentru ea, realizarea acestui proiect a fost ca o terapie, prin care s-a apropiat de sine mai mult. 

Revenind la ideea puterii transformatoare pe care o are arta asupra oamenilor, țin să accentuez importanța producerii acestor filme și a organizării ecranizărilor de acest tip, care relevă în toată vulnerabilitatea și sinceritatea lor viața acestor oameni care vor pur și simplu să fie văzuți, auziți și acceptați. Astfel de produse culturale pot fi generatoare de empatie, compasiune și pot cultiva o înțelegere cuprinzătoare despre comunitatea LGBTQI+. Prin cunoaștere se ajunge la acceptare. Aș vrea să fac referință la Paulo Freire, care afirma că opresiunea este un act de dezumanizare, care îi afectează atât pe cei care asupresc cât și pe cei asupriți – lupta împotriva acestei opresiuni este o luptă pentru umanizarea tuturor.  Această luptă începe în interiorul fiecărei persoane, prin proprie acceptare și continuă până la încercarea de a obține drepturi egale cu toți în fața legii și de a fi considerat un om la fel ca toți, nu mai puțin om. Arta și educația sunt probabil cele mai puternice instrumente ale umanizării, iar acest maraton de filme queer demonstrează acest fapt în totalitate. 

 ¹ Alina Neleaga, “ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, 2019.
 ² Știre apărută în Ziarul de gardă.