Cultivarea unei culturi a conștientizării ecologice

Pe 12-13 martie 2025, Green & Just Transition Summit Moldova, organizat de New Democracy Fund (NDF), a reunit actori-cheie din societatea civilă, cultură, piața muncii, media și drepturile omului pentru a explora cum poate Moldova să avanseze spre o tranziție verde și justă.  Întrebarea fundamentală, într-un moment critic –  cu noi angajamente climatice, alegeri parlamentare și o criză energetică profundă – cine decide și cine beneficiază de această tranziție? 

Republica Moldova și-a asumat angajamente clare în cadrul Acordului de la Paris, prezentând Contribuție Națională Determinată CND2, cu ambiția de reducere necondiționată a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 70% față de nivelul din 1990, până în 2030. 

Cu toate acestea, pentru a atinge aceste obiective, este esențială implicarea activă a societății civile. În prezent, nu există un cadru clar care să faciliteze participarea sectorului cultural și a altor organizații non-guvernamentale în procesul de elaborare și implementare a politicilor climatice. Lipsa mecanismelor de consultare și co-creare a politicilor publice limitează potențialul societății civile de a contribui la tranziția ecologică.​

Cultura are puterea de a transforma mentalități și de a inspira acțiuni colective. Prin intermediul artei, muzicii, teatrului și altor forme de expresie, putem sensibiliza publicul larg cu privire la importanța protejării mediului.

Unul dintre momentele incisive ale summitului a fost dezbaterea „Avansarea NDC-urilor Moldovei – Alinierea la Acordul de la Paris și Consolidarea Implicării Societății Civile”, unde Rusanda Curcă, directoarea Coaliției Sectorului Cultural Independent, a adus în prim-plan un aspect pe care instituțiile statului îl evită sistematic: cultura ca instrument de conștientizare și de contestare a hegemoniei narative asupra tranziției ecologice.

În intervenția sa, Rusanda Curcă a subliniat o problemă care transcede ecologia: modul în care Moldova este privită și cum se percepe pe sine. Atunci când expertiza locală este ignorată în favoarea celei externe, se perpetuează o relație de dependență care compromite autonomia decizională. Această „decolonizare a limbajului” nu este doar o chestiune semantică. Ea vizează recunoașterea faptului că în Moldova există deja expertiză în domeniul ecologic, doar că nu este valorizată. Ministerele nu tratează societatea civilă ca un partener egal, care poate contribui enorm la atingerea obiectivelor de mediu, ci din contra, societatea civilă este tratată ca un dușman, blocând participarea reală la procesul de elaborare a politicilor publice.

Un exemplu concret? Ministerul Mediului tergiversează transparentizarea unui împrumut de 200 de milioane de euro pentru proiecte ecologice. În loc să consulte specialiștii locali, procesul rămâne opac. Societatea civilă nu primește răspunsuri clare. Acest model de decizie „de sus în jos” exclude tocmai acei actori care lucrează direct cu problemele de mediu.

“Am auzit foarte mult din partea colegiilor cuvântul conștientizare și cultura este un instrument foarte puternic prin care putem să contribuim la conștientizarea nu doar problemelor de mediu, ci a diferitor probleme din societate și aici, de exemplu, nu există o colaborare holistică între ministere.”

(Rusanda Curcă în dezbaterea „Avansarea NDC-urilor Moldovei – Alinierea la Acordul de la Paris și Consolidarea Implicării Societății Civile”)

Un cuvânt a dominat discuțiile summitului: conștientizare. Cine este responsabil pentru acest proces? Ministerele pasează vina de la unul la altul, educația ecologică în școli este superficială, iar Ministerul Mediului încheie parteneriate cu McDonald’s și Coca-Cola – două dintre cele mai criticate companii pentru greenwashing – pentru programe de mediu.

Cultura este unul dintre cele mai puternice instrumente de conștientizare, capabilă să facă vizibile problemele invizibile. Cu toate acestea, Ministerul Culturii continuă să vadă cultura printr-o lentilă naționalistă și identitară, lăsând în plan secund problemele acute ale prezentului. 2025 este „Anul Eminescu”, iar toate resursele sunt canalizate spre acest subiect, în timp ce nu există nicio inițiativă culturală majoră despre criza climatică, războiul din Ucraina sau drepturile femeilor. Cultura ar putea juca un rol central în formarea unei conștiințe ecologice, dar nu există o strategie națională pentru acest tip de conștientizare.

Problema majoră nu este doar lipsa de viziune, dar contradicțiile evidente din politicile ecologice ale statului. Pe de o parte, Moldova se aliniază la Acordul de la Paris, angajându-se să reducă emisiile de carbon. Pe de altă parte, Ministerul Mediului colaborează cu corporații care sunt printre cei mai mari poluatori ai lumii. Un alt exemplu relevant: Stadionul Republican este considerat „o paragină”, în loc să fie văzut ca o potențială zonă verde urbană într-un oraș cu spații verzi insuficiente. Când aceste decizii sunt luate fără consultarea reală a specialiștilor, ce fel de conștientizare ecologică putem aștepta de la cei care conduc țara?

În cadrul, mesei rotunde „Cultivarea unei culturi a conștientizării critice” care a urmat după dezbatere, activista Lilia Nenescu a pus în lumină această ruptură, vorbind despre orașele care își pierd rădăcinile – cum hrana călătorește zeci de mii de kilometri până ajunge în farfurie, dependența de lanțuri de producție impersonale, supradimensionate, poluante, cum am ajuns să privim orașele ca pe niște corpuri rigide, de sticlă și beton, fără să mai fie văzut pământul de sub ele. 

O soluție evidentă este întoarcerea la ceea ce ne hrănește, dar această întoarcere nu înseamnă un gest nostalgic, nu înseamnă a visa la o lume care nu mai există. Înseamnă a regândi cum crește hrana într-un oraș, cum este posibil de a folosi natura pentru a reconstrui relația omului cu locul în care trăiește. Există soluții pentru aproape orice: pentru apă – de la colectarea apei pluviale până la sisteme de filtrare și refolosire a apelor uzate, pentru sol – compost, straturi înălțate, grădini hidroponice sau acvaponice, pentru aer – bariere verzi care pot proteja grădinile de poluare. 

Grădinăritul urban este un instrument de rezistență împotriva privatizării spațiilor publice și pentru a contesta politicile de dezvoltare urbană care prioritizează profitul economic în detrimentul oamenilor și nevoilor acestora. Tehnicile de grădinărit urban sunt forme de a recupera un oraș, iar pentru Lilia, grădinile urbane nu sunt doar despre mâncare, sunt despre oameni, despre apartenență, despre memorie colectivă și despre dreptul de a trăi într-un oraș care se gândește nu doar pentru profit, dar și la cei care îl locuiesc. Spațiile verzi devin locuri de întâlnire, de învățare, de rezistență, iar exersarea unei democrație poate începe de la firul ierbii, în sensul cel mai literal al cuvântului. 

(Discursul Liliei Nenescu la masa rotundă „Cultivarea unei culturi a conștientizării critice”)

“Suntem implicați în trei locații din Chișinău, toate aflate sub amenințarea privatizării și a construcțiilor. De exemplu, piațeta de la Colina Circului ne-a atras atenția în 2019, când, peste noapte, cineva a construit un mic schelet de beton pe spațiul verde, cu intenția de a ridica un birou. În acel moment, eram în plină campanie de plantare a livezilor de cartier, așa că am decis să plantăm acolo câțiva copaci și să creăm o grădină temporară. De-a lungul timpului, am extins grădina și am organizat anual evenimente de plantare în acea piațetă. Aceeași poveste a spațiilor verzi amenințate de privatizare se aplică și altor locuri, cum ar fi parcul de pe Calea Orheiului sau lupta pentru cafeneaua Guguță din Parcul Central.”

Dincolo de cuvinte, dincolo de analiza critică și structurile discursului, arta a fost prezentă ca o formă de conștientizare care se simte și își croiește drum prin percepție. Expoziția „Apa Sâmbetei” de Valeria Barbas a adus la suprafață vocile uitate ale râurilor Moldovei, transformându-le într-o arhivă sonoră fluidă, o memorie din adâncuri. Printr-un amestec de înregistrări hidrofonice și compoziție muzicală, instalația a redat sunetele apei și le-a adus în prim-plan ca martori ai dispariției, ai invizibilului care ne scapă, ai timpului care corodează și rescrie harta lichidă a unei geografii care nu este la suprafață. 

(„Apa Sâmbetei” de Valeria Barbas – prezentarea intergrală)

Expoziția „Gradina Urzica” de Tatiana Fiodorova-Lefter a fost un gest de îndârjire împotriva uitării, un manifest vizual în care omul și natura nu mai sunt separate prin dihotomii facile, dar plasate într-o ecologie comună a memoriei și a timpului. O serie de lucrări conceptuale care combină instalația, performance-ul, arta publică și intervențiile colective au fost gândite ca un spațiu de recuperare, în care fragmentele uitate ale relației noastre cu natura sunt reactivate prin gest, prin prezență. Artista a construit o punte între generații, între trecutul și viitorul unei conștiințe ecologice care încă se scrie, care încă trebuie rostită. În mijlocul acestor lucrări, memoria colectivă și ecologia s-au contopit într-o chestionare a timpului: ce ne amintim, ce uităm și cum ne vor judeca urmele pe care le lăsăm în lume?

(„Gradina Urzica” de Tatiana Fiodorova-Lefter – prezentarea intergală)

Cele două expoziții au fost urmate de artist talks cu artistele.

Seara s-a încheiat într-o cheie performativă, participativă, vie. Teatrul PlayBack “Ink” și Accolada a prezentat „Respiră: Povești despre lumea pe care o creăm”, un performance care s-a desfășurat prin public. Spectatorii au împărtășit povești în care s-au confruntat cu responsabilitatea față de mediu, iar istoriile au fost preluate și improvizate scenic de actori. A fost un moment de înaltă tensiune emoțională – jocul și istoriile s-au contopit, iar ideea de conștientizare a devenit, pentru câteva clipe, o experiență directă, personală, care atinge.

(Teatrul Playback “Ink”și Accolada – „Respiră: Povești despre lumea pe care o creăm”)

Cum cultura schimbă viitorul ecologic? Cine definește tranziția verde și cine beneficiază cu adevărat de ea? Cum cultura este un instrument activ de conștientizare și rezistență?

Summitul Green & Just Transition a dezvăluit contradicții evidente în politicile de mediu ale Moldovei: un angajament formal față de Acordul de la Paris, dar colaborări netransparente cu corporații poluante; spații verzi neglijate în favoarea dezvoltărilor imobiliare; un discurs despre conștientizare, dar o lipsă de mecanisme reale pentru implicarea societății civile. Este suficient să vorbim despre ecologie?

Noi avem certitudine în faptul că cultura nu este doar o oglindă care reflectă problemele. Cultura este un teren pentru redefinirea relației noastre cu natura, relația dintre oameni și mediile în care trăim. Fără o cultură a conștientizării critice, schimbarea rămâne un concept gol.

foto de Rasmus Romulus Paludan