Hărțuirea în cultură nu e o excepție. Cine își asumă responsabilitatea?

​În cadrul Festivalului Feminist din acest an, desfășurat sub sloganul „Educația sexuală este vitală, nu opțională”, subliniem importanța educației sexuale în prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale în sectorul cultural, în special în instituțiile publice de cultură și instituțiile de învățământ cu profil artistic. În Moldova, cazurile de hărțuire sexuală se întâmplă ca simptome ale unui sistem care tolerează și protejează agresorii. Cazul regizorului lituanian Linas Zaikauskas este unul dintre aceste simptome. Condamnat în 2018 în Lituania pentru hărțuire sexuală, a ajuns să lucreze în teatrele din Republica Moldova, fără ca acest fapt să fie luat în considerare de către instituțiile culturale și fără a avea mecanisme clare de prevenire a abuzurilor la locul de muncă. Două actrițe cu care a lucrat în ultimii doi ani l-au acuzat de hărțuire sexuală. Faptele lui au fost făcute publice într-o investigație Radio Europa Liberă la sfârșitul lunii august 2023, însă tăcerea oficială a continuat. După acest reportaj, Ministerul Culturii, a reacționat prin a solicita Teatrelor să întrerupă orice relație de colaborare cu Linas Zaikauskas și a argument această reacție târzie că „nu a știut”.

În mod previzibil, reacțiile instituționale au fost fie absente, fie menite să minimalizeze cazul. Niciun teatru unde a fost angajat Linas Zaikauskas nu a condamnat public situația, nu a anulat spectacolele regizate de el și nu a explicat deciziile lor în mod transparent. În spațiul public, reacțiile au fost slabe, iar această indiferență colectivă este dovada unei probleme mult mai mari. Violența împotriva femeilor este o realitate constantă, acceptată tacit, atât la nivel instituțional, cât și social.

Pe 28 septembrie 2023, urma să se joace unul dintre spectacolele regizate de Linas Zaikauskas la teatrul A.P. Cehov. Spectacolul a fost anulat, dar nu pentru că instituția ar fi recunoscut că nu poate colabora cu un agresor, dar pentru că o actriță s-a îmbolnăvit. În acest context, ne-am adunat, în aceeași zi, în fața teatrului pentru a ne exprima solidaritatea cu supraviețuitoarele violenței sexuale. În cadrul protestului, Platzforma a făcut public  Manifestul Justiția pentru supraviețuitoarele violenței sexuale nu poate fi anulată – un act de revoltă împotriva tăcerii care protejează agresorii și împotriva indiferenței instituțiilor care ar trebui să asigure siguranța femeilor în spațiul cultural. Mărturia unei actrițe care a fost hărțuită de Linas Zaikauskas este dură, concretă, imposibil de ignorat: „mi-a pus mâna acolo, la el, pe deasupra pantalonilor, și mi-a strâns mâna ca să simt tot ce are”, „mi s-a spus că nimeni nu o să mă creadă, că la noi în țară nu sunt instituții care să te creadă.” În Manifest, am cerut ca agresorii să fie trași la răspundere și ca autoritățile să nu mai întoarcă privirea atunci când femeile din cultură sunt hărțuite și reduse la tăcere. Am cerut ca angajatorii care ignoră hărțuirea sexuală sau o tolerează să fie sancționați, pentru că protejarea abuzatorilor nu este doar o scăpare, ci o complicitate directă. Am cerut ca victimele să nu mai fie lăsate singure și intimidate, ca denunțurile să fie luate în serios, nu ridiculizate sau ignorate. Am cerut un audit independent asupra instituțiilor culturale pentru a scoate la lumină abuzurile invizibile care se petrec zilnic, departe de ochii publicului în aceste instituții, dar și în cele de învățământ artistic. Am cerut ca Ministerul Culturii să implementeze politici reale, care să prevadă sancțiuni clare, protecție pentru victime și măsuri de prevenire care să nu rămână doar pe hârtie. Am cerut ca dreptul la siguranță și demnitate să nu mai fie un privilegiu pentru câțiva, dar o realitate pentru toate femeile care muncesc în sectorul cultural. 

Această furie colectivă nu a fost un episod izolat. Inacțiunea autorităților ridică întrebări fundamentale. Cine își asumă responsabilitatea? Cine protejează elevele, studentele și artistele de astfel de abuzuri? Cine implementează mecanisme eficiente de prevenire și raportare? Cine monitorizează aceste cazuri? 

După cazul Linas, Ministerului Culturii a elaborat cu suportul Centrului de Drept al Femeilor regulamentul pentru combaterea hărțuirii sexuale în instituțiile culturale și de învățământ artistic. Regulamentul prevede procedura de sesizare, înregistrare, raportare și examinare a cazurilor de discriminare și hărțuire sexuală la locul de muncă. Regulamentul impune crearea unor comisii de examinare atât la nivelul ministerului, cât și în instituțiile subordonate acestuia, responsabilizându-le în ceea ce privește prevenirea și combaterea acestor fapte.

Printre măsurile incluse în regulament se numără: posibilitatea de sesizare anonimă, dar și de raportare directă a cazurilor, obligația instituțiilor de a informa angajații despre procedurile de protecție, crearea unor registre de semnalare a cazurilor și raportarea lor către organele competente, aplicarea de sancțiuni disciplinare, contravenționale sau penale împotriva agresorilor.

Acest regulament este formal relevant, dar practic insuficient în raport cu problema pe care o semnalăm. Deși stabilește proceduri de raportare și sancționare a hărțuirii sexuale în instituțiile culturale, nu abordează în mod specific vulnerabilitățile din învățământul artistic, unde studentele sunt adesea expuse unor situații vulnerabile – repetiții târzii, cursuri individuale cu profesori. Fără o campanie de informare masivă cu privire la acest subiect, fără monitorizare activă și sancțiuni reale, acest ordin riscă să fie doar un document formal, fără impact asupra celor care au nevoie de protecție.

Vom continua să cerem reguli clare, mecanisme funcționale și un angajament real pentru un mediu cultural și educațional sigur. Vom continua să facem zgomot, pentru că dacă tăcerea protejează agresorul, atunci vocea noastră este singura armă care rămâne.

Ne vedem pe 8 martie la Marșul Feminist!