La data de 19 August 2023, Coaliția Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova a organizat o masa rotundă cu titlul “Modele de susținere a sectorului asociativ pentru o societate civilă puternică”, în cadrul August Festival ediția VI-a. La discuție au participat Vlada Ciobanu – activistă civică, directoare de program AO Centrul de Politici și Reforme și Rusanda Curcă – directoare CSCI, unde au discutat despre rolul autorităților în susținerea sectorului asociativ, despre provocările cu care se confruntă organizațiile neguvernamentale și despre mecanismele care pot fi create pentru a le ajuta să contribuie la dezvoltarea unor comunități solidare, reziliente, diverse și incluzive, a adus în prim-plan numeroase provocări și idei legate de dezvoltarea societății civile în țară. Menționăm că la discuție au fost invitați și reprezentanții primăriei Durlești și a municipiului Chișinău, dar nimeni nu s-a prezentat.
Una dintre temele centrale ale discuției a fost modul în care autoritățile publice pot sprijini sectorul asociativ. Aici, a fost subliniat faptul că Primăria din Chișinău nu a delegat niciun reprezentant de la direcția de cultură pentru a discuta despre mecanismele utilizate pentru susținerea organizațiilor societății civile. Acest lucru arată o lipsă de implicare a autorităților locale în dezvoltarea și promovarea sectorului asociativ.
De asemenea, s-a evidențiat că statul investește în mod insuficient în dezvoltarea sectorului civic și nu îl percepe ca pe un partener important în procesul de dezvoltare a comunității și a societății în ansamblu. S-a menționat că activitatea in bază de proiect, nu asigură sustenabilitate și reziliență pe termen lung pentru organizațiile societății civile.
Un punct important abordat în discuție a fost elaborarea strategiei pentru susținerea societății civile în Moldova pentru anii următori. Cu toate că dezvoltarea strategiei este într-o fază incipientă, au fost menționate câteva aspecte cheie care trebuie luate în considerare. Una dintre problemele majore discutate a fost lipsa de sustenabilitate a ONG-urilor, care deseori sunt dependente de finanțări de proiect și de viziunea finanțatorului. Dezvoltarea unor mecanisme care să permită acestor organizații să funcționeze pe termen lung a fost evidențiată ca o necesitate. E nevoie de transparență și responsabilitate în relația dintre ONG-uri, donatori și societatea în ansamblu. Au fost sugerate mecanisme pentru a sprijini financiar organizațiile într-un mod mai predictibil si mult mai substanțial. S-a remarcat eschivarea guvernului de a asigura salarii decente pentru cei implicați în sectorul asociativ, ceea ce poate afecta capacitatea acestora de a atrage și păstra profesioniști în domeniul lor. Vlada Ciobanu a evidențiat că, înainte de a avea mecanisme de finanțare, este crucial să existe condiții de bază, cum ar fi accesul la informație, transparența bugetului și consultările publice. Aceste elemente pot crea un mediu mai favorabil pentru colaborarea dintre ONG-uri și autorități.
Masa rotundă de la AuGust a subliniat necesitatea unei abordări comprehensive pentru sprijinirea organizațiilor societății civile în Republica Moldova. Aceasta implică atât asigurarea unor mecanisme de finanțare adecvate, cât și crearea unui mediu favorabil prin intermediul reformelor legislative și a angajamentului autorităților publice la toate nivelurile. Astfel, ONG-urile pot contribui la dezvoltarea comunităților solide, reziliente, diverse și incluzive în țară.
Prin trimiterea adresei de e-mail, dați acord cu prelucrarea datelor și politica de confidențialitate.