După câteva zile petrecute la Cahul și Hîrtop, echipele Coaliția Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova și Asociația Oberliht au pornit duminică, 25 iunie, într-o călătorie prin care să cuprindă cu ochii și sufletul activitățile culturale desfășurate în Casele de Cultură a trei sate – Gura Galbenei din raionul Cimișlia, Volintiri din Ștefan Vodă și Puhăceni din Anenii Noi.
Prima destinație a fost Casa de Cultură din Gura Galbenei, unde ne-am întâlnit cu Veronica Munteanu – participantă a programului de mobilitate Taxi Cultural, în cadrul căruia a găzduit-o pe fotografa Maria Gutu. Expoziția de fotografie Chipuri și Locuri prezintă clipele surprinse de fotografă în cadrul rezidenței artistice. Captate pe peliculă alb-negru, fotografiile ilustrează portrete ale localnicilor, momente de la evenimente tradiționale, precum Ziua Satului sau din locații specifice ca și cimitirul. Veronica Munteanu ne-a vorbit despre cât de important este ca activitatea artiștilor să fie accesibilă și privită de un public cât mai mare, fapt care a fost posibil datorită acestui program de mobilitate. În timpul serii, în Sala de Festivități a Casei de Cultură, urma să aibă loc proiecția filmului Otiliei Babară Iubirea nu este o portocală.


Următoarea oprire a fost la Volintiri, unde activista și directoarea bibliotecii locale Ina Hâncu ne-a relatat despre expoziția Rama Albastră, realizată de Victor Organ care a participat în programul de mobilitate Taxi Cultural. Fotografiile au fost colectate și restaurate de artist cu scopul de a valorifica trecutul oamenilor și de a scoate la lumină diversele ipostaze ale naturii umane din viața de zi cu zi. Potrivit directoarei bibliotecii, proiectul Rama Albastră a fost ca o lumină pentru satul Volintiri, întrucât răscolirea trecutului cu scopul găsirii unor amintiri și amprente depozitate în fotografii a adus locuitorii satului mai aproape unul de altul și față de sufletele lor. Participarea proiectului Rama Albastra în programul de mobilitate a făcut posibilă (re)conectarea oamenilor cu rădăcinile lor și creșterea unui interes față de fotografie – mediu artistic a cărui putere de a reconstrui file de istorie a fost conștientizată și valorificat.

Ultima destinație în care am ajuns a fost Puhăceni, unde ,în fața Casei de Cultură, avea loc expoziția de fotografie Cat Caravan de Natalia Parfenova și Arturo Perez MX. Localnicii prezenți s-au bucurat de muzica live la chitară susținut de Igor Platon și Ion Ciobanu și ulterior de performanța impromptu a Marinei Skaletskaya, acompaniată de Rada Leu. Expoziția de fotografie, denumită Tender and Infinite Souls, a fost creată în timpul rezidenței artistice din cadrul programului Taxi Cultural. Fotografiile dublu expuse sunt construite pe baza unei tehnici experimentale, conturând un limbaj fotografic poetic și multidimensional care ilustrează conexiunea dintre societatea moldovenească și natura.



Voiajul nostru cultural a fost unul inspirațional și mângâietor pentru suflet. Abundența de artă, de entuziasmul și bucuria oamenilor pe care i-am întâlnit vorbește despre spiritul creativ și însetat de frumos care are nevoie să fie mereu sprijinit pentru ca să nu se piardă și să aibă spații în care să se dezvolte și să fie valorificat.
Programul de evenimente SCA2023 / Spații Culturale Alternative este organizat de Coaliția Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova și Asociația Oberliht, cu suportul Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Fondului Noii Democrații, Fundației Culturale Europene și Primăriei Municipiului Chișinău.
Prin trimiterea adresei de e-mail, dați acord cu prelucrarea datelor și politica de confidențialitate.