„Țineți-ne minte așa cum simțim că suntem…” – teatrul Queer contemporan în Moldova

Imaginea de copertă: O scenă din spectacolul „(Ne)natural (In)vizibil Queer” al proiectului de teatru independent „Queerdos” (Germania – Moldova)

Dmitry Ermolovich-Dashchinskiy (Belarus / Polonia), maestru în istoria artei, critic de teatru, cercetător al teatrului socio-problematic din Europa de Est

Статья на русском
Помните нас такими, какими мы себя ощущаем…
Современный квир-театр Молдовы

Țineți-ne minte așa cum simțim că suntem…
Teatrul Queer contemporan în Moldova

Relevanța teatrului queer pentru contextul post-sovietic nu constă doar în reprezentarea pozitivă a persoanelor LGBT+, actualizarea drepturilor acestui grup marginalizat social în regiune și în lume și dezvăluirea destinelor complexe ale persoanelor queer, ci și în experimentul pe care acest fenomen cultural îl constituie pentru procesul teatral în sens larg, mai ales în cazul experienței artistice arhaice a teatrului național, neintegrat în arta europeană contemporană. Pentru autor, această lucrare este o continuare a cercetării despre persoanele LGBT+ și estetica queer în teatrul dramatic de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI în spațiul (post)sovietic (2 – 5). În această lucrare, teatrul queer este înțeles ca artă performativă, apărută în primul rând în mediul activismului artistic queer și creată de autori/autoare queer pentru un public țintă LGBTQ+, cu perspectiva de a-l extinde.

Un rol cheie în modelarea teatrului queer moldovenesc în secolul XXI îl are teatrul independent Spălătorie. Colectivul a fost fondat în 2010 la Chișinău de Nicoleta Esinencu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc, Viorel Pahomi și Nora Dorogan, absolvenți ai facultăților de actorie și management cultural ale Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova (1).

Proiectul a fost creat în contextul istoric al Revoluției Moldovenești (7 aprilie 2009), dar motivul real și necesitatea apariției sale a fost criza teatrului de repertoriu de stat, incapabil să răspundă provocărilor modernității și să lumineze problemele stringente ale societății. La rândul său, Spălătorie se dezvoltă ca un teatru politic care se opune tuturor formelor de discriminare, capitalismului și neoliberalismului. De aici și numele teatrului, care definește necesitatea ca statul și societatea să se „spele” de un trecut totalitar, de rasism, xenofobie, sexism, homofobie și transfobie. Până în 2017, teatrul a funcționat în spațiul propriu din Chișinău (ulterior în emigrație economică în Germania), creând un mediu cultural unic și combinând arta teatrală contemporană cu activismul (în primul rând agenda feministă și queer). Astfel, teatrul Spălătorie a format o școală care nu a existat anterior în Moldova. Producțiile analizate mai jos au fost create atât de către companie, cât și în cadrul rezidențelor pe care le-a organizat în mediul creativ de la Spălătorie și au apărut ca sursă de inspirație prin arta lor inovatoare și liberă.

Spațiul spectacolului Dragă Moldova, putem să ne pupăm puțin de tot? (dramaturgie și regie: Jessica Glause și Nicoleta Esinencu; scenografie și costume: Pavel Brăila și Pascale Martin, Teatru Spălătorie, 2013) este o bucătărie post-sovietică, cu pereți de faianță gzhel albastră și chiar un frigider încorporat, pentru că bucătăria este un loc al libertății și al confesiunii sociale. Spectacolul este un verbatim „cristalizat în laborator”, în care autorii/autoarele și interpreții/interpretele monologurilor sunt chiar personajele (doar un singur episod se abate de la acest principiu, în care personajul apare într-o videoconferință pe un ecran, iar actorul redă pe scenă textul interviului său). Producția scenică a teatrului Spălătorie documentează în detaliu viața persoanelor queer din Moldova de la sfârșitul secolului XX până la mijlocul anilor 2010 (revista lesbiană Tema, clubul părinților LGBT+ din Chișinău, situația drepturilor copiilor din familiile LGBT+ etc.).

Pe scenă se gătește o cină adevărată, iar dialogul este în română, moldovenească și rusă, reflectând situația lingvistică reală din țară, iar bucătăria din spectacol este ca întreaga Moldovă. Personajele ascultă monologul unui actor aflat la „vârsta înțelepciunii” într-o manieră neatentă și ușor disprețuitoare. El are 75 de ani, partenerul său are 57 de ani și sunt împreună de mulți ani. Personajele grotești ale Kirei Muratova sunt recognoscibile în intonațiile și prezența scenică a elegantului bărbat cărunt în cămașă roșu aprins – el interpretează cu exaltare aria lui Gremin „Любви все возрасты покорны… / Toate vârstele sunt supuse iubirii…” din opera Evgheni Oneghin de P. Ceaikovski după A. Pușkin.

Spectacolul acordă mare atenție figurilor publice ale culturii pop post-sovietice și mondiale – în numere muzicale (Zemfira), povești personale (îndrăgostirea de I. Nikolaev), citate (Elton John), o scenă cu descifrarea unui rebus (A. Pugacheva, Cher, Lady Gaga). Plăcile albastre de faianță devin celule, artiștii scriu pe perete cuvintele: desfrâu, căsătorie, temă etc. și apoi demontează peretele – această nevoie de reparații veșnice întruchipează imaginea vieții social-politice și a condiției istorice a Moldovei. Fotografiile lui D. Bowie, ale grupului Pet Shop Boys și pătrate de pixeli colorați în culorile curcubeului apar în locul golurilor din perete.

O scenă emoționantă din spectacol este conversația dintre părinții vorbitori de limbă rusă (limba ca marker generațional) și fiul lor adult ca interlocutor invizibil. Fiecare dintre replicile lor începe cu fraza: „Întotdeauna mi-a fost teamă să te întreb…”. Spectatorul este mișcat de dezvăluirea tatălui: „Îmi iubesc fiul așa cum este el. Dacă ar fi avut o altă orientare, ar fi fost o altă persoană. Dar eu nu cunosc acea persoană”. În final, o imagine a lui Hristos „apare” pe faianța de pe peretele bucătăriei, în rezonanță cu cuvintele lui E. John, citate anterior: „Iisus era homosexual…”.

În spectacolul radiofonic documentar Abolirea familiei (realizat de dramaturga și regizoarea Nicoleta Esinencu, împreună cu artiștii Teatrului Spălătorie, Germania, 2019), contextul muzical și ritmic creează un joc convențional, copilăresc, o orchestră de obiecte artizanale și rituale autentice ale culturii moldovenești și sovietice. Intriga se bazează pe un monolog intim, trăit și, prin urmare, emoțional liniștit al Nicoletei Esinencu despre relația cu părinții ei, al cărui punct de plecare este drama stingerii lente a mamei sale.

Mantrele păgâne balcanice din jocul expresiv al Dorianei Talmazan sunt îndreptate împotriva organelor de stat incapabile, fricii primordiale ca esență a tuturor fobiilor sociale, patriarhatului care definește cu forța locul femeii în societate, capitalismului (un moment de reculegere pentru toți cei răpuși de relațiile de piață), oligarhiei moldovenești (refrenul „Money, money, money…”). Tema vieții LGBT+ este strâns legată în spectacol de cea a drepturilor femeilor (povestea femeii rome Ilana). Teatrul folosește tehnica verbatimului „pur” (autorul, interpretul și protagonistul sunt o singură persoană), însă monologurile individuale merită, poate că, mai mult artistism decât implică forma aleasă. Unul dintre cele mai puternice episoade ale spectacolului este monologul lui Artiom Zavadovsky despre soarta unei persoane feminine non-binare, în finalul căruia răsună poate ideea principală a teatrului queer post-sovietic: „Vreau ca noi toți să ne amintim de noi așa cum simțim că suntem…”

Spectacolul ROGVAIV (dramaturg, regizor și scenograf – Bogdan Georgescu, 2011) a fost realizat de proiectul independent ROY G. BIV în cadrul rezidenței CĂLCĂTORIE a teatrului Spălătorie. Titlul este o abreviere a primelor litere ale cuvintelor englezești ale culorilor steagului curcubeu LGBT+. Interesant este că, în hindi, cuvântul rezultat înseamnă „bolnav și viu”. Corespondența semantică asociativă a episoadelor cu culori, prezentată în text, este observată doar parțial, în unele scene. La momentul scrierii operei, televiziunea și radioul jucau un rol mult mai important în viața omului contemporan decât în prezent, iar toată acțiunea se petrece fie în emisiunea unui talk-show, fie în culise, iar partitura muzicală și sonoră este alcătuită din resturi de emisiuni radiofonice. Monologurile asistentului producătorului, un tânăr actor care visează la o carieră de succes, sunt firul care leagă spectacolul istorico-documentar de cel mai expresiv și convingător plan al său. Oficialii, fără a-și ascunde rânjeturile care se transformă ușor în râsete isterice, discută despre adoptarea legii antidiscriminare și, în același timp, despre relevanța publică a grupurilor defavorizate și chiar a existenței lor. Pe acest fundal, în culisele studioului de televiziune, se desfășoară viața unui om queer real, cu dragostea, suferința și căutarea sa. În contextul contemporan al statutului Republicii Moldova de țară candidată la aderarea la UE, spectacolul-arhivă este interesant și prin faptul că ne permite să urmărim traseul complex al dezvoltării socio-politice a republicii.

În spectacolul Limba noastră-i foc ce arde de Artiom Zavadovsky (2016), artistul de la Teatrul Spălătorie se dezbracă complet pentru o conversație intimă cu publicul. Actul scenic corespunde perfect formei alese: corpul artistului devine un mediu și un material – începe să scrie înjurături cu ruj roșu pe pielea sa palidă, adresate bărbaților homosexuali și, în general, persoanelor care depășesc „norma” patriarhală, și invită publicul să continue acțiunea (interesant că în limba moldovenească multe dintre aceste cuvinte vin din limba rusă). Autorul își „etichetează” corpul cu cuvinte tabu. Fundalul, peretele din spate al spațiului de joc – cutie neagră, este mâzgălit cu „etichete” politice care și-au pierdut sensul: a testa nu înseamnă a studia, copilul nu e o jucărie, reformă educațională, problemă etc.

Drapelul național al Republicii Moldova este plasat în centrul spațiului. Pe fonul acestuia, performerul, poziționat într-o postură plastică expresivă, seamănă cu Sfântul Sebastian, patronul informal al persoanelor LGBT+. Autorul își spală rujul de pe corp cu steagul, pe care îl înmoaie în benzină, simbolizând necesitatea ca statul să se „spele” de trecutul său totalitar și de moștenirea fobiilor sociale și să fie responsabil pentru fiecare dintre cetățenii săi, indiferent de identitatea lor. După ce a atârnat steagul la uscat ca pe o rufă, artistul aprinde benzină într-un bol și, pe fundalul imnului moldovenesc, se ridică drept, ca și cum ar fi gardă de onoare la Focul Veșnic (simbolul republicii suverane păstrează narațiunea sovietică, care necesită o depășire istorică). Îmbrăcându-se la final, autorul devine din nou un membru obișnuit al societății, lipsit de individualitate. Tăcerea îndelungată și oglindirea focului pe fețele spectatorilor devin contraargumente la codificarea verbală a societății.

Procesul de producție a proiectului de teatru independent german Queerdos – (Ne)natural (In)vizibil Queer (adaptare dramaturgică de Trace Polly Müller, regia Cat Jugravu, scenografia Luqua Bertin) cu participarea activiștilor LGBT+ din Moldova a avut loc în cadrul Acting Up Workshop de la Rîșcova în vara anului 2021. A fost prezentat în premieră în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Film Queer Voices, susținut de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova (Chișinău, Muzeul Zemstvei, decembrie 2021).

Dulapul (Шкаф), conform frazeologiei rusești, definește în mare măsură scenografia și personifică homofobia și transfobia. În interior este acoperit cu foi goale cu destinele LGBT+ ca grup „invizibil” și te poți urca pe el pentru a te ascunde de societate. Un monstru din folclorul moldovenesc evadează din dulap ca personificare a phobosului (în Belarus și Ucraina imaginea lui ar fi interpretată ca una dintre măștile autentice ale colindătorilor), pe care toate personajele încearcă să îl stăpânească împreună (această scenă amintește de dansul transsexual al lui F. Basmanny din filmul epic Ivan cel Groaznic de S. Eisenstein). Contextul copilăriei, al memoriei generațiilor anterioare, al legăturii istorice a vremurilor într-o societate patriarhală heteronormativă capătă o semnificație enormă în această lucrare. Stilul militarist al secolului trecut este perceput ca o referință la stalinism, deportarea moldovenilor ca o dezvăluire a temei globale a alterității, a marginalizării unui grup social defavorizat. Întreaga atmosferă vizuală și estetică se schimbă dramatic în final: jungla teatrală convențională este percepută ca o referință la căutarea autenticității, la infantilismul spiritual ridicat, la cultura pop a ultimilor ani relativ liberi ai secolului XX.

Rezumând unele dintre rezultatele cercetării, trebuie remarcat faptul că teatrul queer moldovenesc întruchipează o formă unică de verbatim (protagonist – autor – interpret), este implementat într-o nișă culturală a inițiativelor de proiecte independente, iar în ceea ce privește procesul teatral general reprezintă o direcție experimentală. Cu siguranță, teatrul queer din Moldova sună în Europa ca o voce vie, sinceră și veridică a comunității naționale LGBT+.

Bibliografie

1. N. Dorogan, A. Zavadovschi, We want to continue working here / interviewed by V. Us. (Electronic resource). Access mode:
http://cracks.oberliht.org/2022/01/10/spalatorie-en/. (Access date: 09.07.2022).

2. М. Агамян, Д. Єрмоловіч-Дащінскій, Своїм і чужим голосом. (Electronic resource). Access mode:
https://feminist.krytyka.com/ru/articles/svoim-i-chuzhim-golosom. (Access date: 09.07.2022).

3. Д. Ермолович-Дащинский, Ирония и блеск одиночества: образ ЛГБТ+ человека и квир-эстетика в современном драматическом театре Украины. (Electronic resource). Access mode:
https://makeout.space/2021/08/29/ironija-i-blesk-odinochestva.html (Access date: 09.07.2022).

4. Д. Ермолович-Дащинский, Реплика для (не)видимых: образы ЛГБТК+ людей в спектаклях драматического театра Беларуси в XXI веке. [Electronic resource]. Access mode:
https://makeout.space/2019/06/17/replika-dlja-nevidimyh.html. (Access date: 09.07.2022).

5. Д. Ермолович-Дащинский, Руны Эртлы: „Рейкьявик ‘74” Марты Соколовской в Беларусском Свободном театре. (Electronic resource). Access mode:
http://ziernie-performa.net/blog/2020/02/20/runy-ertly/. (Access date: 09.07.2022).

–

Acest articol este realizat de Coaliția Sectorului Cultural Independent din RM în parteneriat cu Asociația Oberliht, cu suportul Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.