Valorile Coaliției Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova

Valorile Coaliției Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova
#Diversitate#Drepturile Omului#Independenta#Nedescriminare#Solidaritate#Valori

Rolul Coaliției (CSCI) este de a educa și a contribui la dezvoltarea gândirii critice, de a analiza critic și de a propune alternative la discursurile dominante și a crea o societate solidară, contribuind la coeziunea socială și totodată de a da voce celor marginalizate și marginalizați.

Rolul scenei culturale independente este de a promoveaza arta și cultura civică — ce propune o alternativă discursurilor oficiale și formelor de artă comercializate, încurajând experimentul și inovația.

Iar în acest context s-au conturat următoarele valori reprezentative pentru CSCI:

Independența

față de corporațiile private sau consorțiile mai mari (să nu fie deținute de un SRL, sau companie privată). Independența față de autoritățile publice, asigurând lipsa controlului direct din partea organismelor locale, regionale sau naționale (să nu fie sub organizații afiliate instituțiilor publice).

Libertatea

de expresie artistică este un drept fundamental consfințit in constituția Republicii Moldova. Prin activitățile noastre apărăm dreptul la libera exprimare prin artă și contribuim la crearea
condițiilor necesare unei libere exprimări în Republica Moldova și în regiune (dezvoltarea unor resurse informaționale, susținerea unor spații alternative de artă, ajustarea cadrului legal, colaborarea cu inițiative similare din regiune etc.).

Diversitatea

culturală este esențială pentru o societate democratică. Astfel e important să încurajăm diferite forme de exprimare și practici culturale, deoarece acestea contribuie la creativitatea și libertatea de exprimare a cetățenilor. Reducerea diversității poate limita aceste aspecte, influențând dezvoltarea culturală, socială, economică și politică a societății.

Solidaritatea
și angajamentul
civic

Susținem angajamentul civic ca o formă de implicare în treburile publice, dincolo de rolurile și profesiile noastre. Conștientizăm caracterul interconectat al tuturor sferelor din societate. De aceea, ne asumăm o poziție intersecțională, care presupune că lupta pentru sfera culturală independentă este și o luptă pentru o lume mai egală, justă și echitabilă.

Drepturile omului
și a muncitorilor culturali

promovarea respectării drepturilor omului ca principiu fundamental în toate activitățile CSCI și recunoașterea muncii culturale drept o formă esențială de contribuție socială și economică. Susținem recunoașterea muncii culturale ca muncă legitimă, care merită condiții echitabile, remunerație adecvată și respect pentru drepturile lucrătorilor culturali.

Abonează-te la știrile noi


    Prin trimiterea adresei de e-mail, dați acord cu prelucrarea datelor și politica de confidențialitate.