Amprente – reflecții de la vernisaj

Pășesc pe scara de beton, cunoscând fiecare crăpătură ca liniile din palmă. Împing încet ușa grea, care se închide în urma mea cu un zgomot puternic. Coridorul larg cu tavanul său înalt se întinde în față. Pereții săi sunt acoperiți de urme lăsate de artiști anonimi, care se strecoară ca niște umbre bântuite printre pilonii tăcuți. Pașii mei răsună. Am venit la deschiderea expoziției „Amprente”, cu participarea lui Veaceslav Fisticanu și a elevilor săi, care are loc în Casa Zemstvei.

Sala în care intru, Zpațiu, emană o atmosferă plină de viață. Locul este plin de flori aduse de oameni de toate vârstele; în apropiere, pe o masă, niște fructe coapte și plăcinte tradiționale, care așteaptă să fie degustate. O multitudine de tablouri, expuse alături unele de altele, par să se miște odată cu publicul care se înghesuie.

Sala alăturată, denumită „Coworking”, ce până nu demult găzdui o bibliotecă taiwaneză, are și ea pe pereți o serie de lucrări datând de la începutul anilor 2000, realizate de studenți, din primele sale promoții: Olga Cuculescu, Adrian Moraru, Dumitru Musteață, Ghenadie Popescu, Ionuț Ion Savin, Inga Spravedlivaia, Vadim Palamarciuc și Vladimir Us, alături de lucrările soției sale, Angela Candu.

Relația dintre tablourile din cele două spații nu este una întâmplătoare. În cadrul acestei comunități există o solidaritate familială cu rădăcini ce se trag din anul 2000, când o parte din cei prezenți aici au debutat împreună în expoziția „Geamuri”. Aceasta a marcat începutul unei inițiative de lungă durată, care și-a propus să ofere o voce artiștilor emergenți și să consolideze spiritul comunitar. Primii ani de activitate ai grupului pot fi urmăriți tot aici, pe niște televizoare, drept parte a unei colecții de videouri digitalizate în cadrul proiectului „Ways of Organisation”. Inițiat și curatoriat de ieșeni, acesta reprezintă o primă încercare de a crea o arhivă video accesibilă pentru public cu trimitere la contextul artelor vizuale din perioada anilor 2000-2005 din Chișinău, în care s-au format acești tineri. Vechile casete prezintă o realitate mai puțin cunoscută publicului larg: un grup de studenți care explorează ruinele unei fabrici, călătoresc în satele și orașele din Moldova și din regiunea transnistreană, participă la evenimente publice alături de semeni de-ai lor și personalități din lumea artei. Unul din videouri îi surprinde apărându-și lucrările de licență în fața unei comisii de examinare la sala Brâncuși, formate din persoane din conducerea Academiei de Arte, după care îi vedem distrându-se (studenți și profesori) într-o atmosferă degajată, în atelierul 326 de la etajul trei al facultății de artă, locul în care cu câțiva ani mai devreme a fost înființată și Asociația „Oberliht”.

Alături, pe un alt perete, e proiectat un album de fotografii cu lucrări de artă realizate pe parcursul a trei decenii, începând cu anul 1993, de studenți din diferite generații și sub îndrumarea lui Veaceslav. Acesta îmbogățește manifestarea cu tablouri care nu mai încap fizic în spațiu sau nu mai sunt accesibile, dat fiind faptul că mulți dintre ei au părăsit Republica și activează în alte țări. Șirul de generații perindându-se în fața ochilor oferă o perspectivă ciclică asupra vieții și oportunitatea de a reflecta continuu asupra metodelor de predare propuse de un profesor, care a fost pasionat de arta modernă încă din studenție, chiar dacă s-a format în perioada sovietică, făcându-și studiile la Kiev. Revenit în Chișinău, Fisticanu s-a dedicat aproape în întregime artei și dezvoltării picturii în calitate de mediu artistic și profesie, predând în sânul facultății de artă, fără să-și impună propria sa manieră de lucru discipolilor și permițându-le să-și urmeze propriile lor căi și aspirații. În toți acești ani el a continuat să lucreze asupra operei sale fundamentale – seriei de picturi cu denumirea „Haos și Ordine” – descoperite deseori, de proprii săi studenți, abia în ultimii lor ani de studiu.

Spațiul de Coworking este dotat cu o canapea confortabilă, așezată în fața unui monitor. Seamănă cu o cameră de zi primitoare, cu excepția faptului că nu se poate urmări decât un singur canal: o înregistrare video în care se poate observa expresia blândă a profesorului. Din interviu aflăm că Veaceslav și-a dorit tot timpul o relație cât mai prietenească cu elevii săi, simplă și colegială, astfel încât ei să se simtă leger iar comunicarea cu profesorul să fie firească și ușoară, apropiindu-se de o relație de la egal la egal. Este greu să auzi ceva în atmosfera zgomotoasă, dar să nu ne facem griji, pentru că Veaceslav se află chiar în această cameră, alături de noi, membri ai publicului. Înconjurat de un roi vesel de elevi-albine, el totuși va găsi timp să răspundă la una sau două întrebări.

Găsesc potrivit, în contextul acestei expoziții, ca figura lui Veaceslav Fisticanu să reprezinte un arhetip al mentorului. Eforturile de a-și dezvolta propria sa viziune artistică și de a o îmbina cu arta predării alimentează atmosfera de lucru ce domină în atelierul său, în calitate de laborator, în primul rând al gândirii artistice, unde sunt distilate și cristalizate idei, pentru a deveni, în cele din urmă, culoare, formă, spațiu, relief pe suprafața unei pânze întinse pe șasiu. În lipsa unui efort intelectual lucrul din atelier riscă să se limiteze la procedee tehnologice (importante și ele, de altfel) sau de execuție pe alocuri mecanice, ori anume gândirea artistică și mai puțin maniera de lucru, este „amprenta” pe care o lasă mentorul pentru a fi preluată și multiplicată de discipolii săi, atât în pictură, cât și în alte sfere ale vieții.

Text: Laura Soltan 
Editare: Vladimir Us
Fotografie: Laura Soltan, Vladimir Us

Sursă articol 🔗

Material realizat de către Asociația Oberliht în parteneriat cu Coaliția Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova, cu suportul Biroului de cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene în Republica Moldova și a Institutului Cultural Danez